* 
Képes leszek-e valaha megírni
azokat a verseket, melyeket még nem írtam meg
ezekben a hamu és korom években?
Találhatok-e még egy szál ifjúságot
a világ szavai közé rejtve,
anélkül, hogy a szurok éjszakák elnyelnék,
anélkül, hogy vastag lakatok lezárnák
a betegség által a fejemben megrajzolt hangyákat is?
Bárcsak lett volna valami civilizált túlélési technikám,
(Hallom kísérteni, de ez nem szellem,
itt járkál köztünk a földön!)
bárcsak időben tudtam volna, hogyan veszíthetem el árnyékomat,
bár tudtam volna, hogyan mutassak ujjal magamra,
hogy feladjam magam a rendőrségen,
bárcsak az egyház útját követtem volna,
vagy tökéletesítettem volna Karenina komplexusomat…
De nem mielőtt még elégettem volna mindent, lapról, lapra,
hogy kitépjem magam minden betűből,
amelyek leírtak engem.
Ez a fagyos fáradtság a tarkómnál
és a szívdobogás
egyre távolibb
ugyanannak a nyomorult vonatnak a kerekei alatt.
* 
Voi mai putea scrie poemele
pe care nu le-am scris
în toți acești ani de cenușă și fum?
Voi mai găsi un fir de tinerețe
ascuns între cuvintele lumii
fără ca nopți de smoală să nu-l înece,
fără ca lacăte groase să nu-l țintuiască
până și furnicile desenate de boală în gând?
De-aș fi avut și eu
o tehnică civilizată de supraviețuire
cum am auzit c-ar umbla și n-ar fi stafie
pe-aici, pe la noi, pe pământ!
De-aș fi știut să-mi pierd la timp umbra,
de-aș fi știut să mă arăt singură cu degetul,
să mă predau la timp poliției,
de-aș fi luat calea bisericii
ori mi-aș fi perfectat complexul Karenina…
Nu înainte însă de-a arde totul filă cu filă,
de-a mă smulge din toate literele care m-au scris.
Oboseala asta înghețată din ceafă
și bătaia din inimă
din ce în ce mai îndepăratată
sub roțile aceluiași tren invalid
Legutóbbi módosítás: 2019.07.09. @ 15:16 :: Schmidt Tibor
